"S-a închis la bunici" 😔... S-au închis școlile, parcurile, locurile de joacă, sălile de teatru, stadioanelor, barurile, cafenelele, cofetăriile, frizeriile, magazinele... s-au închis oamenii în casă și în ei înșiși... s-a închis și la bunici... Un enunț simplu și tulburător m-a trezit din somnul meu, din starea asta de prea plin de sine. Priveam pentru prima dată lumea, strada, oamenii, cerul și am simțit o mireasmă nouă, a fricii. Ah, bunicii!!! Păreau împovărați de o tristețe sfâșietoare, pașii lor desenau aceeași hartă... farmacie, alimentară, aprozar. Vocile lor au amuțit, poveștile, sfaturile, gândurile nu mai sunt verbalizate... salutul s-a redus la o scurtă înclinare a capului... cuvântul s-a pierdut... e liniște...
Bătăi de aripi a mii de fluturi dau viață corpului tău atunci când visul de a călători în afara țării se materializează pentru prima dată, când zborul cu avionul devine posibil, palpabil, când alături de tine este ființa iubită, când ești îndrăgostit, temător, emoționat... când simți că nu prea poți pune frâu stărilor tale... când... Ne obișnuim cu starea, călătoriile devin relaxante, îmblânzim avioanele, supunem și Roma și Vaticanul... devenim - în ani - experți în deambulare... Ușor uităm fiorul lui prima dată ... În prima călătorie... aparatul de fotografiat rămâne aninat de mâna stângă, ca într-o prelungire firească a sa. Ochii încearcă să fixeze miile de imagini care se derulează în ritmul nebun al pașilor. Mâinile ating ușor clădirile, statuile, refac contururile sau detaliile vreunei pânze celebre, urechile înregistrează muzica vie a străzii și pe cea misterioasă a trecutului. Te bucuri de spectacolul oferit simțurilor tale însetate de această a