Treceți la conținutul principal

Moara lu' Antone și Biserica de piatră din Densuș

Hunedoara stă sub semnul veșniciei... 
➥ o destinație sacral-religioasă... Sarmizegetusa Regia
➥ sălașul dacilor și ultimele sate de munte... Platoul Luncanilor
➥ cea mai veche biserică de rit bizantin... Biserica Sfântul Nicolae din Densuș
➥ a patra generație de morari într-un spațiu ce a devenit pensiune... Moara lu' Antone
... într-un mai al cireșelor, al macilor, al ferigilor, al florilor de soc și salcâm...
Loc de răsfăț Moara lu' Antone

Știi locurile acelea pe care le descoperi și ai vrea să le păstrezi doar pentru tine? ... De-ți dorești cu toată ființa să rămână refugiul tău? Asta mi s-a întâmplat mie în momentul în care am descoperit acest mic colț de rai.  Moara lu' Antone este o pensiune amenajată într-o moară veche de peste 150 de ani, singura moară funcțională de pe Valea Grădiștei
Odinioară un spațiu extrem de important existenței umane, acum moara s-a reinventat devenind o matcă a timpului în care experiențele străvechi sunt trăite de neinițiați iar podul s-a transformat în camere cochete ce păstrează un iz rustic. 
Surprins într-o primăvară târzie, într-un mai de miozot... fiecare colțișor ni s-a insinuat în suflet...
💧 moara cu scocul, joagărul de lemne, eterna zbatere a apei ce pune în mișcare viața...
💧 vâltoarea - arhaica mașină de spălat...
💧 leagănele - unul dintre ele realizat din două butoaie, groapa cu nisip, balansoarele, toboganul și hamacul... potrivite pentru cei mici, dar și pentru cei mari...
💧 căsuțele pentru copii poziționate undeva la marginea grădinii...
💧 cireșii împodobiți cu fructe ca într-o sărbătoare a copilăriei...
💧 salcia și terasa construită peste râu... cadru perfect pentru mic dejun, prânz, cină sau doar pentru a-ți oferi o clipă de răgaz...

Autenticitatea spațiului sunt completate de gustul desăvârșit al mâncării servite în porții mari, de zâmbetele și vorbele pline de căldură ale gazdelor ce-ți picură în surdină povestea familiei legată indisolubil de cea a morii, de iubirea nespusă față de tot ce înseamnă trecut, natură, meșteșuguri, tradiții, bunici, părinți... familie... și simți că te-ai întors acasă... 
! Trebuie să trăiești experiența unui apus și al unui răsărit de soare într-o zi de mai... sau poate doar o zi mai specială...
Porții de tihnă 
1. Biserica Sfântul Nicolae din Densuș - "biserică bizară, făcută din marmuri și coloane culese de la Samizegetusa." (George Călinescu)
Având un trecut controversat, învăluit în mister - templu roman al Zeului Marte sau mausoleu al generalului roman Longinus Maximus - construcția al cărui acoperiș seamănă cu un porumbel, altarul construit spre sud cu cei doi lei aflați la intrare, picturile murale, legendele, mirul... trezesc admirație și uimire într-un paradox al tăcerii mărturisitoare.
 Biserica de piatră din Densuș, lăcaș ridicat "de urieși", are un efect tulburător căci ochii sfinților au fost scoși iar Iisus este îmbrăcat în ie românească. Piatra, istoria și legenda se legitimează aici cu aceleași drepturi. Lumina învăluie, spațiul devine poveste mărturisită de pietre.

Comentarii

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare de pe acest blog

Târșa, Prihodiște (Platoul Luncanilor) și Sarmizegetusa Regia

Un colțișor de lume în care expresia a umbla cu capul în nori devine a păstra un contact viu cu realitatea. Munții Șureanu tăinuiesc vetrele dacilor și minuntate sate de munte. Treci Poarta Dacică și pornești spre Platoul Luncanilor , recomandat de gazdele noastre de la Pensiunea  Moara lu' Antone . Odată drum forestier greu accesibil, acum acesta este asfaltat. Ajungi la capătul lui ca la capătul lumii și mai ai de urcat un pic pentru ca universul să ți se aștearnă la picioare. Poteca pare a fi agățată în nori și inevitabil gândul că cerul e destinația îți conferă bucurie . Ajuns sus, cerul se deschide ca o rugăciune iar munții, văile, cetățile dacice se desfășoară supuse la picioarele tale... În această lume timpul devine sacru, își pierde reversibilitatea, curgerea firească, dăinuie aici în apropierea cerului, suspendat în căpițe de fân, în crengile copacilor, în gardurile din lemn, în casele răsfirate ale oamenilor, în florile ce se înalță delicat, în lumina ce revăr

Săpânța - cruce-n cer, cruce-n pământ...

"Cuvântul  bunici a avut întotdeauna o aură magică pentru mine; era asociat cu o imagine idilic patriarhală, o pereche de bătrânei blajini, senini, pufoși ca pâinea caldă, într-o casă bătrânească de la țară - neapărat de la țară - unde îți petreci vacanțele. Din recuzita imaginii făcea parte, în mod obligatoriu, o livadă mare, cu meri și cireși ninși de flori primăvara, cu nuci stufoși și umbroși vara, și tufișuri tainice, cu ascunzișuri misterioase. În casă, arome ionelteodoreaniene de cozonaci, gutui și mere coapte." (Antoaneta Ralian - Bunici de turtă dulce din volumul Cartea cu bunici ) a doua zi prin Maramureș M-am trezit cu "gustul copilăriei"... recompus din frânturi de imagini, de sunete, de stări, de miresme... Aveam micuța casă bătrânească din bârne, pajiștea, arborii, laptele de capră încă cald... și am trimis spre cer o rugăciune mută către cea care mi-a ocrotit copilăria - bunica mea. Supereroul meu a fost această ființă fragi