Cheile Râmețului sau unde mai fugim de-acasă?

Motivele pentru care am ales să petrecem o zi în Cheile Râmețului au fost nenumărate:

1. Vizita unor prieteni foarte buni cărora le-a aparținut ideea 😊... ei, dacă-i în echipă va fi distractiv!
2. Cele 39 de grade care se anunțau (căldura mare, mon cher!) și faptul că nu ne mai doream o zi în care să mustim așa în sucul propriu 😓...
3. Atracția noastră față de natură (Cheile Râmețului sunt situate în Munții Trascău) și "ideile crețe" ce trebuie puse în aplicare fără prea multe căutări pe google...
4. Situarea acestora în apropierea orașului în care locuim, o simplă căutare pe Google Maps ne indica cel mult două ore de parcurs cu mașina...

Echipați corespunzător pentru o zi toridă de august, am pornit spre Chei urmând drumul spre Teiuș - Valea Mănăstirii (locul în care se află și Mănăstirea Râmeț) - Cabana Râmeț și vreo câțiva kilometri de drum forestier parcurs cătinel până într-o poieniță plină ochi de mașini și corturi. Am parcat în plin soare, locurile de la umbră fuseseră luate de cei mai harnici ca noi. 

✔ rucsac - unul mic luat de la Dechatlon,

✔ apă - multă-multă, cam un litru de persoană, cel puțin, 

✔ două batoane energizante - făcute în casă, întotdeauna ascund o astfel de gustare în bagaj sau cel puțin câteva bomboane cu mentă și eucalipt...

✔ ciupici de apă - cumpărați de la Dechatlon cu altă ocazie, însă foarte potriviți pentru acest tip de excursie,

✔ aparat foto - de preferat unul mai mic care nu te deranjează la cățărat, însă fiecare își cunoaște puterile.

Bifăm lista realizată și pornim. Intrarea în Chei se realizează pe o potecă prin pădure, partea ușoară a traseului, urmată de trepte metalice în stâncă... ei, da!... de aici începe distracția. Pe partea dreaptă traseul urcă pe Brâna Caprei. Răcoarea, apa, aventura unor cățărări... dar, mai ales, răcoarea ne determină să spunem pas! traseului ce urcă prin arșița unui soare aflat în deplină forță. Continuăm drumul până la Portal ... fără dificultăți, dar și fără să ne stropim ... o minunată arcadă peste râu, ce se ocolește pe cărare.

De aici ... tentația de a testa apa, doar așa... cu vârful degetelor, a fost atât de mare, încât nu am mai putut rezista. Nu știu cum e în alte perioade ale anului... cât de rece, cât de adâncă... însă în acel moment era perfectă... o stare de bine mi-a cuprins întregul corp și nu am putut să nu îi compătimesc pe cei care au rămas captivii orașelor, gradelor, căldurii... Plimbarea prin apă se încheie La Cuptor, sectorul cel mai îngust al cheilor. Am folosit cablurile de asigurare savurând fiecare clipă, mai ales trecerea pe sub un bolovan imens. Unii au încercat să-l ocolească și s-au ales cu o căzătură zdravănă, căci piatra devenise un adevărat tobogan natural.

De aici lucrurile se mai complică nițel, mersul cu ajutorul cablurilor este întrerupt, o porțiune destul de mare a capitulat și atârnă pe peretele stâncii pentru a se odihni în apă. Am uitat să vă spun, printre lucrurile must have achiziționați din natură, cel mai bine ar fi de la intrarea în Chei, un băț pentru a putea testa adâncimea apei, în cazul în care este singura variantă de trecere... sau cumpărați bețe de trekking, în acest caz ar trebui să se afle în checklist încă de la începutul călătoriei. Noi am folosit un băț, mă rog, un fel de par destul de greoi, dar pe care te puteai baza în apă. Am traversat "piscina naturală" în condiții foarte bune, apa abia îmi ajungea până la brâu... asta ținând cont de faptul că am o înălțime medie (1,65 m).

Urmează porțiuni light - pietre, apă, praguri, bolovani, poteci prin pădure, poienițe... ce duc spre satul Cheia, aproape pustiu - wikipedia menționând existența a trei locuitori.  Denumirea cătunului provine de la faptul că este înconjurat de Cheile Râmețului, Cheile Piatra Bălții, Cheile Pravului și Cheile Geoagelului.
Dacă până aici am fost sub semnul aventurii, de aici suntem în poezie ... o căsuță cu "moț" ... de purtat în suflet ... se ițește timid cu toată încărcătura ei arhaică. Ți se pare suprarealistă întâlnirea, însă constați că ea ți-a fost mijlocită de o tânără familie din București (Gabriel și Cristina Suliman), care s-a mutat aici, a strămutat și restaurat două case tradiționale (găsiți aici un articol foarte interesant despre acest cătun și povestea celor doi "moți").

 ...  urmăresc și mă urmărește sufletul acestui colț de lume ... 

Cu "moțata" în suflet traversez... în sens invers... trecătoarea îngustă tăiată în stâncă ... bolți de arbori, arcade de piatră, peșteri, grohotiș, portaluri, praguri, apă, pietre, săritori, cabluri de asigurare ... 

Timpul... ce uitase de noi vreo câteva ceasuri... ne întâmpină în poienița de campare cu gradele sale năprasnice și ne aduce aminte că ne este foame ... Idilicul se topește în prozaic și hotărâm să mâncăm la restaurantul Casa Simy (situat în Petrești, pe Strada Săsească). Nici că se putea altfel... am găsit în meniul lor șnițel moțesc 😊 ... delicios, apetisant, savuros, gustos ... 😋.  

Cu gândul la cele lumești, dar și spirituale ... pornim spre casă meditând asupra poveștii lui Făt-Frumos cu moț în frunte "mie mi-a dat darul să pot înzestra cu deșteptăciune pe cine oi iubi, iar Măriei Tale ți-a dat darul pe cine l-ăi iubi să-l poți înzestra cu frumusețe." - eterna poveste a oamenilor și a locurilor, tărâmuri frumoase în care sălășluiesc oameni înzestrați cu deșteptăciune.

În loc de încheiere 😏

💓 Îndrăgostită iremediabil de România ... "numai vraja dragostii a făcut așa prefaceri minunate"...