Valea Zălanului... lumea"bunilor buni"

Dacă Micloșoara și al ei castel sunt ușor de găsit, Valea Zălanului se ascunde de pașii călătorilor în Munții Baraolt. Trebuie să-l cauți, să-ți dorești a-l cunoaște, să parcurgi 6 kilometri de "drum forestier" pentru ca întâlnirea să se realizeze... trebuie să-l meriți... să simți că efortul depus îți este răsplătit... trebuie să abandonezi "lumea" pentru a intra în alta...

Valea Zălanului este un spațiu ce se potrivește perfect "geografiei mele interioare"... Un sătuc în care timpul încă mai are o nesfârșită răbdare cu oamenii, pe care natura - munții, pădurile, râurile - îl protejează, de care s-au îndrăgostit prinți și și-au construit "castele"... în care eu, hoinarul, am intrat cu sfială ca într-un lăcaș sacru și mi-am recuperat propria-mi copilărie... 

Mi-am luat sufletul în palme și am urcat pe deal așa cum făceam de fiecare dată la bunici, căci doar acolo mă simțeam liberă... deasupra satului ce devenea mic de-l puteam strânge în pumn și se desfășura tăcut la picioarele mele de "piticot de la oraș".
Atunci... urcam cu zarvă mare, cu întregul alai de chiote, râsete, tumbe, într-o cavalcadă nebună... Acum... urc încet, în liniște, cu opriri lungi pentru a privi "în urmă", cu inima bătându-mi nebunește...
Vezi casa aia albă din vale? E casa Prințului... Așa se vedea de sus și casa bunicii... și mirosea a iarbă cosită, a flori, a lumină...

Odată ce îmblânzesc dealul, mă așez pe iarbă cu privirea agățată de câte-un nor scămoșat, iar urechile îmi susură și țârâie de greieri și cosași... În vale... în lumea "bunilor buni"... este anotimpul copilăriei...

Dealurile, pădurile și râurile devin "locuri de joacă"... descoperim o baie tradițională alimentată de izvoare cu apă minerală, o mofetă...

De ajungi vreodată prin Valea Zălanului, înnoptează aici... ca să-ți fie de tihnă și mare bucurie... 

Din lumea "bunilor buni" ne îndreptăm spre cel de-al treilea popas, care trebuie văzut la asfințitul tăcut al soarelui...